Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegației S&D în Parlamentul European, a lansat astăzi un nou semnal de alarmă privind impactul prețurilor ridicate la energie asupra industriilor strategice din Europa de Est. Într-o intervenție susținută în plen, Nica a cerut acțiuni ferme din partea Comisiei Europene pentru a proteja sectoarele industriale afectate, cu accent pe producția de oțel de la combinatul din Galați.
„Domnule vicepreşedinte Séjourné, răspundeţi de industriile strategice ale Uniunii Europene şi sunt mari speranţe legate de măsurile pe care trebuie să le luaţi. Energia este o cauză principală pentru care aceste industrii strategice de oţel, aluminiu, sunt necompetitive. La Combinatul de la Galaţi, oamenii produc oţel, nu lingouri de aur, deci nu se poate să existe un preţ al energiei care să fie în afara oricărei limite”, a declarat Dan Nica, făcând apel direct la vicepreşedintele Comisiei Europene, Stéphane Séjourné.
Acesta a subliniat că fluctuațiile de pe piața energiei afectează în mod direct capacitatea de producție și competitivitatea întreprinderilor, oferind ca exemplu creșterea alarmantă a prețurilor spot în România.
„Preţurile spot în România au crescut de două ori luna trecută faţă de anul trecut. Toată lumea aşteaptă să luaţi măsuri faţă de cei care s-au ocupat cu specula în energie şi care au condus la o creştere fără precedent a preţurilor la curent şi la gaze naturale”, a adăugat eurodeputatul.
Nica a cerut, de asemenea, accelerarea investigațiilor în cadrul mecanismului REMIT, menționând existența a sute de cazuri suspecte care încă nu au fost soluționate.
„Verificaţi ce se întâmplă cu investigaţiile pe REMIT. ACER-ul are peste 300 de cazuri de practici înşelătoare şi nu s-a luat nicio măsură”, a subliniat acesta.
În finalul intervenției sale, Dan Nica a readus în discuție un blocaj tehnic care afectează piața energetică din Europa de Est — lipsa interconectării între Austria și Ungaria, o problemă care are efecte directe asupra costurilor suportate de consumatorii din România, Grecia și Bulgaria.
„Şi vă mai cer să faceţi ceva cu interconectarea între Austria şi Ungaria. În Europa de Est, unde este şi ţara mea, România, dar şi Grecia şi Bulgaria, se plăteşte un preţ mai mare pentru că se refuză acei 20 de km de interconectare între Austria şi Bulgaria”, a încheiat Nica.
Declarațiile europarlamentarului vin într-un moment în care tot mai multe voci din mediul industrial atrag atenția asupra presiunii exercitate de costurile energetice, riscând să pună în pericol funcționarea unor sectoare esențiale pentru economia Uniunii Europene.