Dan Nica cere Comisiei Europene măsuri urgente pentru salvarea industriei europene

Date:

Europarlamentarul Dan Nica trage un nou semnal de alarmă cu privire la viitorul industriei europene, într-un moment în care competitivitatea acesteia este pusă la grea încercare de prețurile ridicate la energie, concurența neloială și lipsa unor măsuri coordonate la nivel european. În calitate de președinte al Grupului de lucru pentru politica industrială din Parlamentul European, acesta a adresat un mesaj ferm Comisiei Europene: „Acționați rapid, acționați ferm și veți avea sprijinul nostru!”.

Mesajul a fost transmis în cadrul unei reuniuni dedicate viitorului politicii industriale europene, la care au participat europarlamentari din toate familiile politice și reprezentanți ai Comisiei Europene. Pe agenda discuțiilor s-au aflat teme esențiale precum protejarea industriei metalurgice, asigurarea accesului la materii prime critice și aplicarea concretă a legislației europene privind noile tehnologii strategice.

„Industria europeană a oțelului și aluminiului nu mai poate fi ignorată. Are nevoie de prețuri accesibile și predictibile pentru a putea concura la nivel global. Trebuie să împiedicăm pătrunderea pe piața europeană a produselor din afara UE care nu respectă standardele și nu suportă aceleași costuri de producție ca firmele europene”, a declarat Dan Nica. Acesta a subliniat, totodată, importanța implicării active a Băncii Europene de Investiții, care ar putea contribui la modernizarea sectorului și adaptarea lui la cerințele actuale de sustenabilitate.

O temă deosebit de importantă abordată în cadrul reuniunii a fost cea a materiilor prime critice, vitale pentru tranziția verde și digitală. Europarlamentarul român a oferit exemplul concret al României, unde există un proiect în desfășurare pentru reluarea exploatării grafitului – material esențial în producția de baterii, componente electronice și echipamente pentru industrii de vârf.

„Acest tip de proiecte ar trebui să fie o prioritate la nivel european. Este nevoie de sprijin direct din partea Comisiei Europene, de finanțare dedicată, dar și de o legislație clară, care să permită statelor membre să acționeze rapid și eficient. Numai așa putem construi lanțuri valorice competitive în interiorul Uniunii”, a subliniat Dan Nica.

În plus, în cadrul discuțiilor s-a pus accentul pe necesitatea implementării rapide a legislației deja adoptate, cum ar fi STEP – Instrumentul pentru Tehnologii Strategice pentru Europa, Net-Zero Industry Act și Chips Act. Acestea ar trebui să ofere cadrul necesar pentru dezvoltarea industriilor strategice europene și reducerea dependenței de furnizori din afara UE.

Apelul lui Dan Nica vine într-un moment-cheie, în care Uniunea Europeană se confruntă cu provocări economice majore și are nevoie de decizii curajoase pentru a-și proteja baza industrială și locurile de muncă din acest sector.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

Poate îți place
Related

UE va monitoriza atent modul în care Republica Moldova va cheltui ajutorul de 1,9 miliarde de euro

Uniunea Europeană va urmări cu strictețe felul în care...

Victor Negrescu: „Viitorul presei europene nu poate fi lăsat pe mâna algoritmilor”

Europarlamentarul Victor Negrescu atrage atenția asupra modului în care...