Politica internațională a devenit, în ultimii ani, tot mai imprevizibilă, iar economia globală se află într-o continuă reconfigurare. În acest context, deciziile unor actori majori – cum ar fi Statele Unite – pot avea efecte de domino asupra aliaților săi tradiționali.
Politicile comerciale protecționiste promovate de Washington au creat fricțiuni cu parteneri esențiali, inclusiv Canada, Mexic, Uniunea Europeană și Japonia. Tarifele vamale, restricțiile privind transferul tehnologic și reorientarea lanțurilor de aprovizionare sunt doar câteva dintre măsurile care au generat reacții din partea unor economii cu care SUA colaborează de zeci de ani.
Un model istoric repetitiv?
O astfel de abordare amintește de greșelile strategice ale Germaniei naziste în cel de-Al Doilea Război Mondial. Deși militar era superioară multor adversari, Berlinul a fost forțat să lupte pe mai multe fronturi simultan, ceea ce i-a diminuat semnificativ șansele de succes. Din punct de vedere economic, o politică similară riscă să slăbească poziția globală a SUA, obligând aliații să caute alternative, fie în interiorul propriei regiuni, fie în relația cu puteri emergente precum China.
Uniunea Europeană, spre exemplu, și-a intensificat eforturile de a reduce dependența de SUA în ceea ce privește securitatea energetică și industrială. Pacte comerciale bilaterale, accelerarea tranziției către surse alternative de energie și stimularea producției interne sunt doar câteva dintre măsurile adoptate pentru a compensa eventualele pierderi cauzate de măsuri protecționiste americane.
Cum se repoziționează Europa?
În fața acestor provocări, Europa trebuie să își recalibreze strategia. Pe de o parte, dependența economică de Statele Unite rămâne considerabilă, însă pe de altă parte, Bruxelles-ul are nevoie de o mai mare autonomie strategică pentru a evita să devină un simplu pion în confruntarea dintre marile puteri.
De aceea, asistăm la o mai mare implicare a UE în inițiative comerciale proprii, precum consolidarea relațiilor economice cu Asia și Africa. Acordurile comerciale cu Mercosur, India și țările ASEAN sunt menite să diversifice parteneriatele și să reducă riscurile asociate unor eventuale rupturi cu SUA.
Totodată, relația UE-China este într-un punct critic. Deși europenii își doresc să păstreze accesul la piața chineză, există o presiune tot mai mare pentru reducerea influenței Beijingului asupra economiei continentale. Decuplarea de China nu este însă o opțiune simplă, având în vedere interconectarea puternică a lanțurilor de aprovizionare.
Concluzie: o Europă mai pragmatică?
În fața noilor provocări, Europa are două opțiuni: fie să accepte poziția de aliat subordonat în cadrul arhitecturii globale actuale, fie să își asume un rol mai independent, diversificându-și parteneriatele și întărindu-și capacitățile interne.
Dacă politica protecționistă a Washingtonului va continua, este probabil ca UE să accelereze demersurile pentru a-și asigura un loc la masa marilor decidenți globali, fără a mai depinde exclusiv de alianțele tradiționale. Așa cum istoria ne-a arătat, marile puteri care au ales să deschidă mai multe fronturi simultan s-au expus unor riscuri majore. Întrebarea este dacă SUA va învăța această lecție înainte ca partenerii săi să-și regândească fundamental strategiile economice și geopolitice.
