Uniunea Europeană se confruntă cu o amenințare directă la adresa securității sale, avertizează fostul șef al Statului Major al Apărării, generalul (r) Ștefan Dănilă. Declarațiile vin în contextul lansării „Cărții Albe privind Viitorul Apărării Europene”, un document strategic care marchează o schimbare de ton și de abordare față de politicile de apărare comune ale Uniunii.
„UE este sub atac, iar războiul de agresiune împotriva Ucrainei nu este doar o tragedie locală, ci un atac asupra ordinii europene postbelice”, a declarat generalul Dănilă, subliniind că Marea Neagră devine tot mai mult un teatru militar principal, în special pentru UE și NATO. Potrivit acestuia, România trebuie să fie parte integrantă a acestui efort strategic, putând găzdui „cel puțin două baze militare europene”, conform Monitorul Apărării.
Documentul aduce o schimbare radicală de ton față de abordările anterioare, menționând explicit Rusia ca principala amenințare. Totodată, apare pentru prima dată formularea clară privind reducerea dependenței strategice față de Statele Unite, care este calificată drept un „partener imprevizibil”.
Noua strategie de apărare europeană include planul „Readiness 2030”, fostul „ReArm Europe”, care urmărește întărirea capabilităților militare ale Uniunii. Deși unele state membre, precum Spania și Italia, preferă un rol mai reținut, generalul Dănilă susține că România, ca stat aflat la granița estică a Uniunii și în proximitatea teatrului de operațiuni de la Marea Neagră, trebuie să beneficieze de investiții prioritare.
Capacitatea Militară de Planificare și Conducere (MPCC) urmează să devină centrul de comandă pentru operațiunile militare ale UE – un echivalent european al structurii SHAPE din cadrul NATO. Acest comandament ar putea deveni subiect de dezbatere la summitul NATO de la Haga.
Pe fondul incertitudinilor legate de aplicarea Articolului 5 al NATO de către SUA, Dănilă reamintește existența articolului 42(7) din Tratatul UE, care prevede obligația de asistență reciprocă între statele membre. Totodată, cooperarea transatlantică rămâne deschisă, în special în domenii precum mobilitatea militară și interoperabilitatea.
„România trebuie să se miște rapid în direcția dezvoltării logistice – porturi, aeroporturi, depozite și infrastructură feroviară – toate acestea fiind vitale pentru sprijinul operațiunilor europene de apărare”, a adăugat fostul șef al Armatei.
În final, Dănilă atrage atenția asupra urgenței cu care trebuie revizuită strategia națională de apărare, în acord cu concluziile Raportului Kearney și noile direcții din Cartea Albă a apărării europene.