Victor Negrescu: Dezinformarea costă Uniunea Europeană peste 60 de miliarde de euro anual

Date:

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, trage un semnal de alarmă privind impactul economic și democratic al dezinformării în Uniunea Europeană. Potrivit eurodeputatului PSD, UE pierde anual peste 60 de miliarde de euro din cauza fenomenului de răspândire a știrilor false.

„Dezinformarea ne costă scump: peste 60 de miliarde de euro pierduţi anual de Uniunea Europeană! Această realitate arată cât de urgent este să combatem răspândirea ştirilor false. Cu atât mai mult cu cât 70% din populaţia României este activă online. Impactul economic este uriaş, iar riscurile pentru democraţie sunt la fel de mari”, a declarat Victor Negrescu.

Acesta subliniază că România are deja atuuri importante pentru a contribui la combaterea dezinformării, printre care o industrie IT&C în plină dezvoltare, evaluată la 22 de miliarde de euro în 2023 și o contribuție totală de peste 14% la PIB, precum și un număr de peste 230.000 de specialiști în domeniu.

„Dar mai e nevoie de ceva: acţiune europeană coordonată, mai eficientă şi mai rapidă, investiţii în educaţie, inclusiv iniţiative noi precum cursuri de AI, antreprenoriat şi robotică, precum şi platforme online mai sigure şi mai responsabile. Un internet bazat pe valori solide şi o populaţie bine pregătită este o investiţie în viitorul nostru”, a transmis Negrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

Poate îți place
Related