În cadrul unei intervenții susținute în plenul Parlamentului European, eurodeputatul Victor Negrescu a avertizat asupra riscului subfinanțării politicii de coeziune, în contextul discuțiilor recente privind realocarea bugetară către alte priorități ale Uniunii Europene.
„Politica de coeziune este unul dintre cele mai puternice instrumente europene. Este expresia concretă a solidarității dintre statele membre și regiunile Uniunii. Fără aceasta, Europa s-ar rupe în două: între regiuni dezvoltate și regiuni lăsate în urmă”, a declarat Negrescu în plen.
Vicepreședintele Parlamentului European a subliniat importanța revizuirii de la mijlocul perioadei bugetare ca o oportunitate de a remedia disfuncționalitățile actuale și de a impulsiona implementarea fondurilor europene. El a îndemnat Comisia Europeană să își reafirme sprijinul ferm pentru menținerea politicii de coeziune și după anul 2027.
„Nu putem permite ca o politică vitală pentru echitatea europeană să fie subfinanțată sau marginalizată. Sunt voci care pun sub semnul întrebării viitorul coeziunii, iar Comisia trebuie să spună clar: ‘nu’ acestor modificări. Coeziunea nu este un moft. Este garanția unei Europe unite, echilibrate și prospere”, a transmis eurodeputatul român.
Victor Negrescu este cunoscut pentru implicarea sa activă în susținerea regiunilor mai puțin dezvoltate, contribuind prin rapoarte și amendamente la atragerea de fonduri suplimentare pentru dezvoltare regională, cu un accent deosebit pe România.