Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, liderul partidului DREPT, a anunţat că a sesizat Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) şi Parchetul European condus de Laura Codruţa Kovesi (EPPO) în legătură cu o licitaţie suspectă, încă în desfăşurare, care vizează fonduri europene în valoare de 743 de milioane de lei din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Potrivit acestuia, în spatele contractului s-ar afla persoane din anturajul fostului deputat Sebastian Ghiţă, fugit din România în 2016.
„Un contract de 743 de milioane de lei, din fonduri PNRR, şi o firmă înfiinţată în decembrie 2024, conectată la Sebastian Ghiţă – fugit de sub control judiciar din România în 2016. Vreţi să ştiţi ce face România digitală? Se întoarce în trecut”, a transmis Vlad Gheorghe într-un comunicat de presă.
Firma vizată, Altitude Solution SRL, ar fi fost înfiinţată cu doar câteva luni în urmă şi ar avea, potrivit lui Gheorghe, toate trăsăturile unei „structuri intermediare”, menită să ascundă legăturile cu persoane sau companii aflate sub interdicţia de a accesa fonduri europene.
„În loc să investim în infrastructură reală, licitaţii corecte şi transparenţă, avem o firmă proaspăt apărută care se aruncă direct la masa mare a digitalizării prin PNRR. Când participi la licitaţii în locul unor entităţi sancţionate sau condamnate, nu faci ‘afaceri’, ci comiţi ilegalităţi”, a mai declarat liderul DREPT.
Demersul vine după ce publicaţia G4Media a relatat despre licitaţia în cauză, dezvăluind detalii care au stârnit suspiciuni de fraudă.
Vlad Gheorghe afirmă că schema nu este una nouă, menţionând cazul firmei Aconnect Smart Software, deja investigată de EPPO într-un dosar referitor la 49 de contracte pe bani europeni. „Firma făcea şi consultanţa, redacta cerinţele pentru licitaţii şi apoi se prezenta la ele. Pe care, evident, le câştiga. O combinaţie perfectă între monopol şi bătaie de joc pe bani europeni”, a subliniat acesta.
Liderul DREPT cere explicaţii publice premierului Marcel Ciolacu şi ministrului Digitalizării, Sebastian Burduja: „Unde sunt banii ăştia, domnule Ciolacu? Domnule Burduja? Ce faceţi cu ei? Că digitalizare vedem cu toţii că nu aţi făcut! A rămas fără bani Ghiţă în Serbia sau trebuie să-i dea prietenului său Ponta pentru campania electorală?”.
„PNRR nu e puşculiţă pentru reţelele vechi. E responsabilitatea noastră să apărăm banii europeni de tentative de fraudă. Cât timp contractul de 743 de milioane de lei încă nu e atribuit, mai avem timp să oprim combinaţiile”, a încheiat Vlad Gheorghe.